Pe parcursul unei perioade scurte de timp, compania care administrează aeroportul din capitală și-a schimbat beneficiarii de mai multe ori. Experții vorbesc despre faptul că concesionarii ar fi interesați să realizeze un număr mai mare de tranzacții, pentru a complica demonstrarea încălcărilor și rezilierea ulterioară a contractului.
Noul beneficiar se poziționează ca un cumpărător de bună credință, gata să-și apere drepturile și interesele în instanțele internaționale. Iar Moldova consideră că situația nu este așa de univocă și un șir de încălcări ale legislației trebuie examinate în contextul dreptului penal, în special privind legătura dintre ”jaful secolului” și un șir de tranzacții dubioase și investiții care țin de Aeroportul Chișinău.
Majoritatea experților și a comentatorilor consideră că aeroportul trebuie să fie reîntors statului, ca obiect strategic care asigură securitatea lui. Raportul final privind evaluarea activității companiei-concesionar este așteptat la 1 februarie. Autoritățile așteaptă argumente suplimentare ce confirmă că investitorul nu folosește propriile surse financiare și nu îndeplinește angajamentele investiționale prevăzute de acordul de concesiune.
În plus, în următoarele 20 de zile, Agenția Proprietății Publice, care acționează în calitate de reclamant în dosarul rezilierii contractului de concesiune, va trebui să corecteze neconcordanțele din declarația de revendicare. După aceea, instanța de la Chișinău va putea începe procedura în baza litigiului.
Pe post de „frontman„
La finele lunii decembrie, reprezentanții NR Investments Limited au emis un comunicat de presă, în care au declarat că nu mai au interese de afaceri în Moldova. Anterior această companie offshore a cumpărat 95% Avia Invest S.R.L., care în 2013 a luat Aeroportul Chișinău în concesiune pentru 49 ani, în cadrul unui parteneriat public-privat. Obiectul tranzacției a devenit compania cipriotă Komaksavia Airport Invest, care deținea 95% Avia Invest. Ulterior, în spațiul public a apărut declarația care anunța că, oficial, noul beneficiar al Komaksavia Airport Invest a devenit afaceristul rus Andrei Goncearenco.
Înainte de a vinde activele problematice, Nathaniel Rothschild, reprezentant al cunoscutei dinastii de miliardari și proprietar NR Investments Limited, declara că intenționează să asigure dezvoltarea aeroportului în conformitate cu cele mai înalte standarde europene. Astăzi promisiuni analoge răsună din partea noului proprietar al companiei-concesionar, miliardarul rus Andrei Goncearenco. Chiar a doua zi după schimbarea proprietarului, compania Avia Invest a prezentat proiectul de edificare a noului terminal. Concomitent, Goncearenco a declarat că vrea să investească în modernizarea aeroportului 200 mln. euro.
Andrei Goncearenco este fostul top-manager al companiei energetice ”Газпром”. Interesele sale de afaceri cuprind diverse direcții, inclusiv construcțiile, dezvoltarea infrastructurii, imobilele și comerțul. Mass-media a pomenit de multe ori că el este partenerul lui Boris Rotenberg – un oligarch rus influent, apropiat președintelui FR Vladimir Putin. În 2018, publicația britanică Daily Mail scria, că această prietenie îi asigură lui Goncearenco relații de cel mai înalt nivel cu Cremlinul. Potrivit mass-media, proprietățile sale imobile din Londra costă 250 mln. lire sterline. Goncearenco s-a aflat de multe ori în vizorul presei în contextul unor scandaluri de proporții cu tentă de corupție, dar vinovăția lui așa și nu a fost demonstrată.
Pe pagina sa socială, ex-premierul Ion Sturza a scris, că a verificat ”în Moscova și dincolo de hotarele ei” informațiile despre noul beneficiar al Avia Invest. În rezultat, a ajuns la concluzia că acesta ”nu poate face nimic fără acoperișul rusesc”. ”Rolul lui este de front man. Se pare că face parte din “basein”, un fond informal pentru operațiuni mai discrete. Are grijă de activele cuiva. Ale cui trebuie să ne spună autoritățile moldovenești. Cele engleze se ocupa deja activ de el. Pentru spălare de bani cu care a cumpărat în nume propriu imobile de 300 milioane de GBP”, a scris Sturza.
În același timp, președintele Igor Dodon crede că miliardarul rus poate fi ”omul lui Ilan Șor” (fostul primar de Orhei, președintele partidului ”Șor” și deputat în parlament, principalul figurant într-un șir de cauze penale ce țin de ”jaful secolului”, lipsit de imunitate parlamentară la cererea Procuraturii Generale (nota red.).
Din spusele președintelui, Goncearenco a făcut din start parte din această schemă, împreună cu Șor. ”Adică, nu este o trecere către alții, ci întoarcerea înapoi la Șor”, consideră Dodon.
”Goncearenco are mari probleme în Federația Rusă, pe timpul lui Plahotniuc el a încercat să obțină cetățenia RM, însă regimul a căzut și nu i-a reușit”, a spus președintele în emisia unui post TV privat. Se știe că în luna iunie a anului trecut, Andrei Goncearenco și-a exprimat dorința de a obține cetățenia moldovenească în cadrul programului ”Cetățenie prin investiții”. În lista potențialilor deținători ai pașaportului moldovenesc au fost incluse și mai multe rude ale sale. Acum jumătate de an, autoritățile au anunțat un moratoriu asupra recepționării cererilor, însă cele depuse anterior vor fi procesate. Unii experți presupun că pentru Goncearenco cetățenia RM ar fi un fel de ”colac de salvare” dacă va avea probleme cu legea în Rusia.
Experții atrag atenția asupra faptului că Nathaniel Rothschild a devenit beneficiarul Avia Invest pe fondalul activizării organelor de drept și a pornirii unor cauze penale ce țin de concesionarea aeroportului, adică în clipa în care asupra lui Ilan Șor plana pericolul real de reziliere a tranzacției dubioase. Acordul de transfer al dreptului de proprietate către NR Investments Limited a fost perfectat în august, 2019 în regim de urgență, așa că Rothschild putea obține o reducere semnificativă. În opinia experților, ulterior activele atractive, deși problematice, au fost comercializate cu un adaos substanțial. Șeful statului crede că decizia lui Rothschild a fost influențată de schimbarea puterii în Moldova.
”Rothschild a înțeles că Sandu a plecat, iar noul guvern va întoarce aeroportul și va mai deschide unul nou. Iar ”sensul” proiectului conceput încă pe timpul guvernului Leancă era monopolul, prin care cetățenii Moldovei nu aveau de ales, erau nevoiți să apeleze la serviciile aeroportului Chișinău. Ori să meargă cu mașina la Odessa sau Iași – acolo zborurile costă mai ieftin. Și dacă a înțeles că degrabă va mai apare un aeroport, Rothschild a spus : ”La ce-mi trebuie mie? Luați-l înapoi”, a spus I. Dodon.
”Fie un Rothschild din Londra, ori un rus din Habarovsk”
Teodor Cîrnaț, expert în drept constituțional și ex-membru al Consiliului Superior al Magistraturii, crede că în interesul concesionarilor aeroportului este să perfecteze mai multe tranzacții cu compania Avia Invest. Ulterior, spune el, aceasta va face mai complicată demonstrarea faptului cine și unde a greșit. Azi Andrei Goncearenco se poziționează drept un cumpărător de bună credință, gata să-și apere drepturile și interesele în instanțele internaționale. Totuși, crede Cîrnaț, aeroportul trebuie să redevină proprietatea statului, el fiind un obiect strategic care asigură securitatea lui.
Circumstanțele noii tranzacții privind concesionarea aeroportului din capitală au trezit numeroase întrebări în mediul politicienilor și cel al experților, care s-au arătat alarmați de situația creată. Deputatul Igor Munteanu declară în continuare, că Avia Invest nu-și poate schimba proprietarii fără acceptul autorităților moldovenești. ”Fără acordul guvernului nu pot avea loc tranzacții cu Aeroportul Internațional Chișinău, este o stipulare clară a contractului de concesionare”, a menționat el în cadrul unei conferințe de presă, convocate expres. În acest context, Munteanu a adresat guvernului un șir de întrebări privind circumstanțele transferului drepturilor de concesiune.
Premierul Ion Chicu a amintit pe pagina sa socială, cu cîteva luni în urmă, după întrevederea avută cu Vadin Brînzan și Maia Sandu, unul dintre Rothschild a declarat că a cumpărat o companie cipriotă care deține pachetul de control la Avia Invest – compania lui Șor. Potrivit lui, un ”investitor” cu renume nu putea cumpăra Avia Invest direct, deoarece, în virtutea deciziei Consiliului Suprem de securitate, procuratura sechestrase acest capital acționar. Ulterior, acesta și-a schimbat planurile, dar, potrivit lui Chicu, nu contează cine figurează n actele offshorului cipriot ca proprietar Avia Invest: ”Fie un Rothschild din Londra, ori un rus din Habarovsk”.
Premierul a anunțat că în aceste condiții guvernul încearcă să rezilieze în instanță contractul de concesiune semnat fraudulos. Din spusele sale, ”proprietar al aeroportului oricum este statul, de aceea Șor, prin tranzacțiile din offshoruri, transmite dreptul de a administra aeroportul, nu aeroportul propriu zis”. Șeful guvernului a subliniat, că punerea sub sechestru a capitalului social Avia Invest este în vigoare, de aceea orice tranzacții și schimbarea proprietarilor nemijlociți ai companiei este imposibilă.
Ca răspuns la poziția declarată de conducerea gării, Andrei Goncearenco a menționat că informația despre el, apărută în spațiul public, nu are nimic comun și este speculativă. Goncearenco a declarat, că el nu are probleme cu justiția vre-unei țări. ”La începutul primăverii acestui an intenționez să încep transformarea aeroportului Chișinău într-un important hub aerian internațional în această regiune. Voi începe cu construirea unui terminal ultramodern, care va permite crearea a mii de locuri de muncă pentru cetățenii Moldovei”, a anunțat afaceristul și a subliniat, că toate acestea vor fi posibile doar în condițiile unui climat investițional favorabil și cu susținerea guvernului RM”.
Andrei Goncearenco a învinuit persoanele oficiale din Moldova de ”atacuri continue” și a menționat că asemenea acțiuni și decizii ”vor avea urmări juridice și vor fi contestate în instanțele internaționale”. Omul de afaceri a declarat că dispune de ”mijloace suficiente pentru atragerea și salarizarea celor mai tari companii juridice din lume”. El și-a exprimat speranța că ”în situația creată va predomina bunul simț și cu persoanele oficiale ale țării va fi stabilit un dialog în scopul realizării acestui proiect investițional ambițios”.
”Jaful secolului” și investițiile în aeroport
În același timp, în Moldova situația este apreciată ca fiind neunivocă, iar un șir de încălcări ale legislației urmează a fi examinate în contextul dreptului penal. Experții menționează, că un timp îndelungat oamenii legii au desconsiderat interacțiunea dintre ”jaful secolului” și un șir de tranzacții și investiții dubioase, ce țin de aeroportul Chișinău. Numai pe parcursul ultimilor luni organele de drept au început să activeze în această direcție, iar în spațiul public au început să fie discutate noile versiuni, examinate în cazul furtului de multe milioane din sistemul bancar al Moldovei. Una dintre acestea are legătură directă cu concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău de către compania Avia Invest în anul 2013.
Organele de drept dispun de dovezi, că o parte semnificativă din banii furați din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială s-a sedimentat în aeroport. Despre aceasta, în special, a declarat procurorul Viorel Morari deja după suspendarea sa din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, dar înainte de a fi arestat. Astfel el a recunoscut, de facto, că această versiune, care se discută de mai mulți ani, trebuia să devină obiectul unei atenții sporite a organelor de drept care investighează acest dosar de rezonanță.
De menționat, că în a. 2015 informația dată a fost sonorizată de Viorel Chetraru, ex-directorul Centrului Național Anticorupție. Era în timpul audierilor parlamentare după publicarea primului raport al agenției americane de detectivi Kroll, angajată de autoritățile moldovenești pentru investigarea circumstanțelor în ”jaful secolului”. Potrivit lui Chetraru, mijloacele financiare furate din cele trei bănci nu au fost scoase de pe teritoriul Moldovei și pot fi întoarse.
Șeful de atunci al instituției anticorupție a chemat autoritățile că concentreze eforturile organelor de drept și ale altor instituții competente asupra aeroportului din capitală. ”Am certitudinea că banii se află în țară, în aeroport, în investiții. Noi trebuie să clarificăm tot ce ține de aeroport, să facem tot posibilul pentru a întoarce aceste active”, a declarat atunci Viorel Chetraru de la tribuna parlamentului.
În august 2013, fondatorii au majorat capitalul Avia Invest la 85,1 mln. lei, la acel moment era vorba de 5 mln. euro. Garanția bancară a fost eliberată Unibank, care figura printre băncile implicate în ”jaful secolului”. ”Conform unei versiuni, aceste mijloace financiare provin din banii furați din băncile problematice administrate de Șor”, indica nota informativă a Centrului Național Anticorupție în 2015.
E de menționat, că în anii din urmă, în spațiul informațional au apărut numeroase date privind direcționarea fluxurilor financiare din trei bănci moldovenești spre Aeroportul Chișinău. Să zicem, anul trecut în rezultatul investigației efectuate de Jurnal TV, s-a stabilit că unul dintre fondatorii companiei Avia Invest a primit peste 2 mln. euro din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
În materiale este pomenită compania offshore TB Team Management din Regatul Unit, care figurează în tranzacțiile bancare ale companiilor implicate în procesul spălării banilor furați. Investigația arată că un șir de plăți ale acestei companii, care făcea parte din fondatorii Avia Invest, au avut loc în octombrie 2013, prin compania offshore Branch Marketing LTD, înregistrată în Belize. Se știe că această companie a participat în schemele pentru care au fost condamnați fostul prim-ministru Vlad Filat și ex-deputatul Chiril Lucinschi.
”Pentru noi este o chestiune principială”
Cei de la procuratură se abțin deocamdată să comenteze detaliat la acest subiect. În același timp, în prezent, Agenția Proprietății Publice efectuează controale la compania Avia Invest. Raportul final privind evaluarea activității concesionarului Aeroportului Internațional Chișinău urmează să fie prezentat la 1 februarie. Cei din guvern bănuiesc că investitorul nu folosește propriile surse financiare și nu-și respectă angajamentele investiționale, prevăzute de acordul de concesionare. Dacă rezultatele controalelor vor confirma această informație, Ministerul Justiției și Agenția Proprietății Publice vor iniția rezilierea contractului cu acest investitor.
Pe acest fundal, deputații blocului ACUM și-au exprimat de mai multe ori îngrijorarea pentru faptul că guvernul Chicu poate retrage cererea împotriva companiei Avia Invest, dacă în rezultatul controalelor nu vor fi depistate încălcări grave. (însă apare întrebarea: de ce guvernul Maia Sandu nu a organizat un astfel de control?). În afară de aceasta, după cum a menționat deputatul PAS Sergiu Litvinenco pe pagina sa de socializare, acțiunile privind rezilierea contractului trebuie să se bazeze pe asumarea ilegalității lui inițiale.
Ca răspuns la îngrijorarea lui Litvinenco, Nicolae Eșanu, consilier al premierului și fost secretar de stat al Ministerului Justiției, a dat asigurări că guvernul nu va renunța la intențiile sale, exprimate în acțiunea înaintată împotriva Avia Invest. ”Declar cu toată responsabilitatea, că noi am văzut documentele care cer categoric ca instituțiile responsabile să depună toate eforturile pentru a asigura în instanțe prezentarea corespunzătoare a nulității contractului”, a scris Eșanu pe o rețea socială. Potrivit lui, e ceva normal, dacă este vorba despre mai multe temeiuri, care pot servi motiv de recunoaștere a nulității sau de reziliere a contractului.
Intenția fermă a guvernului actual de a anula acordul de concesiune a confirmat-o și Vitalie Dragancea, consilierul premierului, care vede una din cauze în nerespectarea angajamentelor investiționale de către compania-concesionar, privind atragerea investițiilor pentru modernizarea aeroportului. El menționează numeroase circumstanțe, care trezesc dubii în cazul acestei tranzacții cu aeroportul și permit concluzionarea ineficienței activității ulterioare cu privire la acest obiect de importanță strategică pentru stat. Potrivit lui Dragancea, scopul final al măsurilor luate de autorități este rezilierea contractului de concesionare.
Între timp, pe 14 ianuarie, a devenit cunoscut faptul că examinarea pretențiilor guvernului de a anula acordul de concesiune a fost amînată. Judecătorul Marcel Gandrabur a identificat o serie de neconcordanțe în declarația de revendicare și a acordat Agenției Proprietății Publice, care acționează în calitate reclamant, o perioadă de 20 de zile pentru înlăturarea acestora. Abia după aceasta, Judecătoria Chișinău va putea începe examinarea fondului litigiului.
Președintele Igor Dodon a declarat în emisia postului ”НТВ Moldova” că ”pentru noi este o chestiune principială și noi prin decizie judecătorească vom readuce aeroportul în proprietatea statului”. El a amintit, că în 2013 guvernul Leancă a transmis aeroportul în concesiune Avia Invest cu încălcarea legislației în vigoare. ”Dar nici condițiile pe care și le-au asumat, ei nu le îndeplinesc. Reieșind din toate acestea, a fost pornit procesul de anulare a contractului de concesiune și reîntoarcere a aeroportului în folosirea exclusivă de către stat”, a menționat șeful statului.
Ion Munteanu