Pînă în prezent, în sistemul școlar al țării s-a adunat un număr considerabil de probleme. Plecarea în masă a cadrelor calificate, scăderea nivelului de cunoștințe în rîndul elevilor, disciplina șubredă - toate acestea vorbesc despre faptul că sînt necesare măsuri urgente pentru corectarea situației.Copilul are întotdeauna dreptate?
Începînd cu anii 2010, ”democrații” au început să pună în aplicare cultul „drepturilor copiilor”. S-ar părea că acesta este un lucru bun și corect. Dar, din anumite motive, ei au întors cu susul în jos noțiunile anterioare de dreptate și drepturi. Apoi, s-a conectat și „lumea digitală”, atunci cînd persoanele care se considerau jignite aveau posibilitatea de a filma videoclipuri rupte din context și de a le plasa pe rețelele de socializare. Iar apoi, „societatea indignată” va turna gaz pe foc. Înainte, învățătorul sau directorul adjunct îl putea pune repede la loc pe huliganul începător cu o observație impunătoare, scriere în agendă, chemarea părinților la școală. Dacă aceste măsuri nu ajutau, atunci exista o serie întreagă de instrumente gîndite și testate - trimiterea de scrisori la locul de muncă al părinților, exmatricularea din școală, camere pentru copii la poliție, școli speciale pentru copiii greu de educat etc.
Pedeapsirea huliganilor minori și a obraznicilor era o normă a societății tradiționale și proteja de răul cel mare.
Acum, totul este invers. Sub presiunea organizațiilor occidentale a drepturilor omului, în multe republici post-sovietice a fost efectuată o „liberalizare” totală. Au fost create metode literalmente totalitare de protejare a drepturilor copilului. Pentru încercarea de a opri un huligan, învățătorul va fi denigrat în tot felul și dat afară din școală, în caz contrar îi va fi intentat un dosar penal, iar părinții care vor încearcă să-și exercite dreptul de a-și educa copilul acasă, vor avea de-a face cu justiția pentru minori, iar copilul îi va fi luat. Desigur, Moldova nu va ajunge la aceasta, dar faptul că umilirea și insultarea profesorilor a căpătat un caracter pe scară largă este demonstrat de faptul că pentru suprimarea acestui fenomen a fost necesară intervenția organului legislativ.
Dar va ajuta această măsură unică, fără a rezolva întregul complex de probleme? Și anume - revenirea la conceptul de „disciplină” și ordine. S-ar putea să sperie pe cineva, dar, de fapt, copilul ar trebui să știe că pe lîngă drepturi, el are și obligațiuni, că fără respectarea unor reguli elementare, el nu se va putea integra în societate și deveni un cetățean cu drepturi depline. Înjurăturile, țigările și chiar drogurile, alcoolul, bătăile, intimidarea celor mai mici, dezmățul sexual - toate acestea, din păcate, nu sînt cazuri extreme, neobișnuite...
Examen sau test de supraviețuire?
De cîțiva ani, elevii din clasele primare nu mai primesc note. Părinții, dar și mulți profesori evaluează negativ acest lucru. Pentru că în primii ani elevii se relaxează în totalitate, iar apoi, în clasa a cincea, au un șoc puternic, atunci cînd în loc de „soare” zîmbitor și calificative delicate care se presupun a fi motivante (”Excelent”, ”Bine”, „Poți mai bine!”) ei văd deodată în agendele și caietele lor note de șase, șapte și chiar doi. Mai greu le este elevilor din clasa a cincia. În afară de faptul că, în loc de un cadru didactic, ei au deja mai mulți profesori, fiecare cu propriul său stil de predare și propriile cerințe, ei trebuie să se mai obișnuiască și cu noul sistem de notare.
De la forma de joacă și mîngîiere psihologică, ei trec brusc la relații serioase adulte. Potrivit părinților, mulți copii pur și simplu se dezamăgesc și își pierd interesul pentru învățătură.
Și cu cît mai departe, cu atît mai multe stresuri
Iar examenele finale s-auc transformat într-un adevărat coșmar pentru elevii de liceu. Camere de supraveghere, detectoare de metale, percheziții – de parcă este vorba despre infractori deosebit de periculoși și nu despre tineri care urmează să-și verifice cunoștințele. În general, pentru studenți și părinții lor, principalul lucru în procesul de învățămînt a devenit dorința de a da examenul final, decît obținerea unor cunoștințe de bază, formarea unei gîndirii conceptuale, dezvoltarea elevilor și obișnuirea lor cu munca mentală sistematică. Drept urmare, nivelul cunoștințelor de bază ale absolvenților a scăzut catastrofal. În fiecare an, numărul elevilor care nu dau BAC-ul a crescut atît de mult, încît a căpătat proporții alarmante - pînă la jumătate dintre elevi. Cel mai catastrofal rezultat la BAC a fost înregistrat în 2014, cînd doar 44% dintre absolvenți au reușit să susțină examenele finale din prima încercare, iar restul de 56% au picat examenele. Dar dacă în perioada ministrului Educației, Maia Sandu, această situație era pusă pe seama moștenirii trecutului totalitar comunist, neglijenței elevilor înșiși și costurilor reformei lansate în sistem, care va da în curînd rezultate pozitive, atunci în perioada Monicăi Babuc în calitate de ministru al Educației, conducerea a fost nevoită să recunoască că în picarea BAC-ului pînă la 50% dintre absolvenți, există și o oarecare vină a ministerului și a structurilor sale de resort. Iar în timpul BAC-ului-2017, în general, a izbucnit un scandal care a avut nevoie de o examinare specială în parlament: s-a dovedit că testele la fizică au fost formulate incorect și ele, în principiu, erau imposibil de rezolvat.
Dar cei care nu au dat cel puțin un examen la bacalaureat nu pot apoi depune documentele la nici o universitate ca să obțină studii superioare. Care este soarta acestor tineri? Ce s-a întîmplat cu ei mai departe, cum și-au aranjat ei viața?
Astfel, prin voința „reformatorilor” liberali, pro-occidentali, a avut loc o degradare bruscă a generațiilor tinere. Iar prăbușirea învățămîntului înseamnă prăbușirea națiuni. Prăbușirea științei, a sistemului de pregătire a cadrelor pentru economie, industrie și cultură. Țara se confruntă deja cu o lipsă acută de personal calificat în multe domenii. Iar, conform prognozelor, în curînd acest deficit va deveni și mai acut. Astfel, în 2019, numărul studenților a atins numărul minim din ultimii 24 de ani - 56,8 mii de persoane.
Ei au închis și tot ei se plîng
Cea mai mare daună pentru sistemul de învățămînt secundar a fost provocată de închiderea în masă a școlilor, adesea pe negîndite și fără a ține cont de posibilele consecințe.
În momentul lansării reformei privind optimizarea, funcționarii responsabili de aceasta dădeau asigurări că închiderea școlilor cu puțini elevi va duce la economisirea semnificativă a fondurilor bugetare (a fost numită suma de 230 milioane lei) și la redirecționarea acestora spre modernizarea procesului de învățămînt și echiparea instituțiilor de învățămînt rămase. S-a promis că, datorită acestui fapt, va fi îmbunătățită și calitatea predării. Cu toate acestea, rezultatul a fost total diferit.
Odată cu începutul „optimizării”, adică din 2016 pînă la sfîrșitul anului 2018, numărul instituțiilor de învățămînt a scăzut cu 815 unități: de la 3911 la începutul anului 2016 pînă la 3214 - la începutul anului 2018 și pînă la 3096 - anul trecut.
În același timp, dacă încă în august 2017, ministerul de profil s-a declarat în favoarea închiderii școlilor, făcînd referire la o analiză aprofundată și cuprinzătoare, atunci deja în anul următor, 2018, a făcut o întorsătură de 180 de grade. Ei au început brusc să se întrebe: cine a evaluat procesul de închidere a școlilor și unde sînt banii care trebuia să fie economisiți ca urmare a optimizării instituțiilor de învățămînt; de ce trebuie să sufere copiii din cauza acestor acțiuni prost concepute; de ce cadrele didactice părăsesc sistemul, iar cei rămași primesc salarii mizere?
Practic singura structură de stat care în acești ani a susținut mereu și constant oprirea imediată a procesului de închidere a școlilor și studierea impactului așa-numitei optimizări a instituțiilor de învățămînt asupra sănătății copiilor și a situației cadrelor a fost Președinția Moldovei -atît șeful statului, cît și consilierul său în domeniul educației, Corneliu Popovici.
Noi copii ai străzii
Mai ales ca urmare a vestitei optimizări, au avut de suferit școlile de la sate. Clădirile tipice ale școlilor din sate au fost proiectate pentru 1200 de persoane. Se presupunea că fiecare sat din Moldova era atît de dens populat încît copiii aveau nevoie de multe clase. Învățau chiar în două schimburi - atît de mulți copii de vîrstă școlară erau. Acum, după cum am menționat deja, școlile mici au fost închise peste tot, iar copiii din mediul rural sînt duși cu autobuzul în oraș.
Dar cineva s-a gîndit oare cum se simte micul omuleț cînd este nevoit meargă pe drumurile noastre nu prea bune în fiecare zi cu autobuzul (care ba vine, ba nu) într-o altă localitate, la o altă școală, unde toți și totul este străin pentru el? Cum se obișnuiește el cu acest străin, cum se încadrează în noul colectiv, unde nu toți îl acceptă în mod prietenos și unde copiii de la sate sînt supuși adesea presiunilor psihologice? Despre ce fel de educație putem vorbi în aceste condiții?!
De aceea, nu este surprinzător faptul că unii dintre acești copii în general încetează să mai frecventeze școala. Și, avînd în vedere faptul că părinții multora dintre ei sînt plecați la muncă în alte țări, pur și simplu nu există nimeni care să-i readucă în băncile școlii.
Astfel, închiderea școlilor din zonele rurale a dus la un fenomen care părea înlăturat pentru totdeauna - creșterea accentuată a numărului de copii de vîrstă școlară care nu sînt incluși în sistemul de învățămînt. Cîți sînt? Conform datelor neoficiale - peste 40 de mii.
Dar majoritatea acestor „chiulangii” au cel puțin bunici, bunei și un acoperiș deasupra capului. Dar există o problemă și mai gravă.
După închiderea școlilor-internat, au apărut copii cu adevărat fără casă, cerșetori săraci a căror soartă, se pare că nu interesează pe nimeni. Mai înainte, pe lîngă Ministerul Afacerilor Interne existau instituții de plasament unde erau trimiși copiii care fugeau de acasă. Acolo de ei se ocupau reprezentanții poliției, care aflau unde aceștia trăiesc, de ce hoinăresc și-i trimiteau la părinți la locul de trai. Acum putem vedea cum adolescenții (chiar și copiii foarte mici) stau pe lîngă cafenele și magazine, cerșind bani sau mîncare de la trecători - murdari, prost îmbrăcați, cu acea expresie a feței, specifică copiilor fără adăpost. Ce se va întîmpla cu ei în continuare? Care va fi soarta lor?
Plus românizarea întregii țări
Asemenea procese au loc, desigur, nu numai în Moldova. Dar noi, pe lîngă toate aceste probleme, mai avem și problemele noastre specifice locale.
Una dintre aceste probleme este stîrpirea bilingvismului natural existent în această regiune de secole. În ultimii ani, a crescut o generație de tineri care practic nu cunoaște limba rusă - ceea ce îi face mai puțin competitivi din toate punctele de vedere.
O altă problemă, nu mai puțin importantă. De mai bine de zece ani, elevii moldoveni studiază nu istoria țării lor natale, ci așa-numita „Istorie a românilor”. Dar anume istoria este obiectul menit să educe un patriot, un cetățean demn al țării sale, care cunoaște și respectă trecutul patriei sale și este capabil să continue faptele glorioase ale celor mai buni reprezentanți ai poporului său.
Dar de unde acest patriotism dacă an de an minților tinere și fragile li se impun idei și concepte străine? Dacă s-a ajuns la faptul că unii reprezentanți ai tinerei generații, în urma „tovarășilor mai mari”, se rușinează de rădăcinile lor, se numesc români și își declară deschis dorința de a-și lichida propria țară?! Pe ce fundament în acest caz putem construi statul?
În plus, problema este complicată și de faptul că procesul educațional din multe instituții de învățămînt este politizat în mod deschis. Deși acest lucru este interzis prin lege, studenții de liceu sînt implicați în lupta politică și scoși la acțiuni de protest în masă. Mai mult decît atît - profesorii înșiși îi îndeamnă. Cel mai demonstrativ în această privință poate fi numit exemplul din 7 aprilie 2009, cînd anume pedagogii din școli, în loc să nu le permită elevilor să participe la revolte, îi aduceau în piață. Și, ce să mai ascundem, anume de la învățători elevii au auzit despre „bețivi leneși” și „ocupanți”, formîndu-și astfel ideile sale despre reprezentanții altor popoare care trăiesc în Moldova multinațională.
Și cu astfel de concepte ei ies în viața mare, complicînd-o și pentru ei și pentru ceilalți.
Ce e de făcut?
În ciuda acestei game largi de probleme profunde, este prea devreme să ne îngropăm învățămîntul - o mare parte din sistemul calitativ al educației sovietice încă s-a păstrat. Deocamdată, Moldova ocupă locul 68 în lume în ceea ce privește educația, iar acesta este un indicator bun. Elevii noștri ocupă locuri de frunte la olimpiadele internaționale la chimie, fizică, matematică, literatură, limbi străine. Iar absolvenții noștri intră la cele mai prestigioase universități din multe țări ale lumii.
Ne putem doar imagina ce înălțimi am fi putut atinge dacă reformele din educație ar fi fost cu adevărat calitative și pozitive. Sau dacă ele nu ar fi existat deloc?
Deci, ce e de făcut? Cum să rezolvăm această ecuație cu multe necunoscute?
În primul rînd, să recunoaștem că introducerea sistemului de la Bologna a fost o greșeală. Apropo, Rusia a ajuns deja la această concluzie. La o conferința de presă de la sfîrșitul lunii decembrie a anului trecut, purtătorul de cuvînt al Consiliului Federației, Valentina Matvienko, a declarat că procesul de la Bologna nu a îndreptățit pe deplin așteptările rușilor și a dus la pierderea mai multor avantaje ale sistemului de învățămînt anterior, în primul rînd a fundamentalismului.
Din fericire, noi am păstrat în mare parte bazele școlii clasice în stil sovietic. Aici, cum se spune, de n-ar exista fericire, și nenorocirea ar ajuta. Datorită faptului că tinerii nu prea au dorința de a căpăta specialități pedagogice, „apărarea” o ține „armata veche” – pedagogii cu vîrstă de pensionare și de prepensionare, care au făcut școală în perioada sovietică. Experiența lor în această situație este pur și simplu de neprețuit.
Revenirea la metodele sovietice, adaptîndu-le la cerințele moderne. Ceea ce este interesant - Marea Britanie, care, după toate estimările, este una dintre cele mai dezvoltate țări din Occident, a înțeles deja acest lucru și trece tot mai mult de la „jocurile de dezvoltare” la un proces pedagogic normal – anume după modelul sovietic.
Lucrare de evaluare pentru Ministerul Educației. Partea a 2-a
De asemenea, trebuie de restabilit ordinea și disciplina în școli, de pus capăt „toleranței” față de leneși, huligani și minorii infractori.
Restabilirea prestigiului profesiei de învățător. Trebuie de început, desigur, cu creșterea salariilor pedagogilor. Dar numai această măsură nu este destulă. Întreaga societate trebuie să conștientizeze că formarea națiunii începe în băncile școlii și cel care deține mințile și sufletele tinerulor, acela deține viitorul țării.
Și reprezentanții actualei guvernări înțeleg nevoia de schimbări radicale și de „reanimare” urgentă a școlii moldovenești.
„Sistemul de învățămînt din Moldova este bolnav, iar modelul economic actual de existență a școlilor în sistemul de învățămînt este defect și trebuie schimbat”. O astfel de opinie a fost exprimată pe canalul de televiziune NTV-Moldova de către Corneliu Popovici - la acel moment consilier al președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării, iar acum ministru al Educației și Culturii.
Acum, după ce a ajuns la conducerea ministerului de profil, el s-a ciocnit cu un număr incredibil de probleme structurale lăsate „moștenire” de conducerea precedentă. Cu toate acestea, experiența și viziunea sa asupra situației ne permit să sperăm că treptat aceste probleme vor fi rezolvate.
Cristina Agatu