Pentru cei interesați am gasit un articolul meu publicat în 1991. Cu regret reforma a mers pe altă calea.STRATEGIA ŞI TACTICA REFORMEI AGRARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Criza îndelungată în dome¬niul agrar ne demonstrează că reforma agrară necesită schim¬bări radicale a întregului si¬stem al relaţiilor de producţie, fapt preconizat şi de Concep¬ţia reformei agrare, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în luna martie curent. Or, e cunoscut că nici antre¬priza de brigadă, nici colecti¬vele de muncă intensivă, nici gestiunea completă a colhozu¬rilor şi sovhozurilor nu-s în stare să soluţioneze problema alimentară, dacă acestea se vor dezvolta doar în cadrul structurilor social-economice vechi.
Succese ponderabile în ace¬astă privinţă pot fi obţinute doar printr-o descătuşare din mrejele ideologice şi prejude¬căţilor teoretice. Pentru acea¬sta e necesar în primul rînd să recunoaştem că în societate funcţionează real legile eco¬nomice obiective ce nu depind de voinţa unor personalităţi, partide politice, alte organiza¬ţii obşteşti. Astfel se impune trecerea la modelul social-economic de funcţionare a sectorului agrar recunoscut de ci-vilizaţia mondială, nucleul căruia este piaţa. O analiză a dezvoltării sectorului agrar ne dă posibilitatea să eviden¬ţiem particularităţile principa¬le ale acestui model, particu¬larităţi caracteristice, practic, pentru toate ţările dezvoltate.
Esenţa sectorului agrar de tipul relaţiilor de piaţă con¬stă în proprietatea funciară a fermierilor. Fermierul-proprietar posedă independenţa de¬plină în alegerea direcţiei şi structurii producerii, formelor, canalelor şi volumelor realiză¬rii producţiei fabricate, îşi ale¬ge modul de folosire a mijloa¬celor cîştigate, decide asupra organizării activităţii între-prinderii sale.
Pentru sectorul agrar (prac¬tic din toate ţările) e caracte¬ristică o diversitate de tipuri de ferme. De exemplu, în Ma¬rea Britanie se evidenţiază 8 tipuri ce se deosebesc prin pro¬prietatea funciară, a capitalu¬lui, mijloacelor de producţie, structura dirijării, gradul de angajare a salariaţilor. La fel sînt diverse nivelul şi direcţi¬ile specializării, mărimea gospodăriilor de fermieri. Astfel în S.U.A. 75 la sută din toate fermele sînt gospodăriile mici cu venitul anual de pînă la 40 mii dolari, 22 procente — ferme mijlocii, cu venitul anu¬al pînă la 250 mii dolari şi încă 5 procente — gospodării mari ,cu venitul anual ce de-păşeşte 250 mii dolari. Anu¬me fermele mari au asigurat în anul 1987 82 la sută din toate livrările de legume, 69 — de fructe şi boabe, 76 — de ră¬sărită, 63 — de carne de vi¬tă etc. In acelaşi timp prepa¬rarea fînului, fînajului, producerea laptelui şi produselor lactate, creşterea porcilor, cul¬tivarea tutunului etc. au fost realizate în gospodăriile mij¬locii şi mici.
Deci numai fer¬mele mari nu garantează efi¬cacitatea producţiei. Astfel în 1988 doar 74 procente din fermele cu volum anual de realizare ce depăşea 500 mii dolari au avut venit de la pro¬ducţia agrară, iar printre gos¬podăriile cu volumul de reali¬zare de la 40 pînă la 100 mii dolari (cota parte a fermelor cu venit) a constituit 75 procente.
In lumea civilizată sectorul agrar e pătruns de numeroase legături interfermiere coopera¬tiste. Cooperativele sînt nişte asociaţii puternice ce concen¬trează cota esenţială a pieţii producţiei agrare, sferele asi¬gurării fermierilor cu mijloa¬ce de producţie şi servicii. De¬spre nivelul de dezvoltare a cooperativelor ne vorbesc ur¬mătoarele cifre, în S.U.A., de exemplu, 78 la sută din lapte, 17 — din fructe şi legume sînt realizate de fermieri din co-operative. De exemplu, coope¬rativa Associated Milk Production, specializată în preluc-rarea laptelui, are o rotaţie de circa 5 mlrd dolari. Insă toate formele de cooperare, in-clusiv cea comparativ nouă pentru Occident, cum este co¬operaţia de producere, nu schimbă esenţa fermierului ca proprietar. El întră în coope¬rativă pentru a colabora şi a rezista împreună în faţa mo¬nopolului companiilor agrare mari, dar în orice moment el poate ieşi din asociaţie.
Mai mult ca atît, el lucrea¬ză, ca şi înainte, la ferma sa, pe pămîntul său şi-şi realizea-ză relaţiile sale cu cooperativa numai pe bază de contract!
Agricultura ţărilor dezvoltate are o susţinere permanentă din partea statului. Şi merită atenţie acest fapt, fiindcă acum în Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova se expun adesea păreri cum că e nece¬sară încetarea finanţării buge¬tare a producţiei agrare şi alo¬carea mijloacelor de stat nu¬mai pentru rezolvarea proble¬melor sociale. O astfel de po-litică însă aduce agricultura noastră la pericolul falimen¬tului definitiv.
Să pătrundem in experienţa altor ţări. In S.U.A., din anul 1980 pînă în anul 1987, investiţiile capitale curente ale fermierilor s-a micşorat de la 18 pînă la 9,8 mlrd. dolari sau cu 45 procente. In acelaşi timp plăţile bugetare directe au crescut de la 1,3 la 16,7 mlrd. dolari sau de 12,8 ori. In rezultat venitul net al fer¬mierilor s-a mărit de la 34,2 pînă la 57,1 mlrd dolari.
In anii 1991-1995, con¬form legii S.U.A., pentru satis¬facerea necesităţilor agricultu-rii vor fi alocate 170 mlrd. do¬lari. Aceasta vorbeşte despre faptul că sectorului agrar în această ţară i se acordă cea mai mare atenţie. De altfel aşa se procedează şi în Comu-nitatea economică europeană, din bugetul căreia se distri¬buie la realizarea politicii ag¬rare 65 la sută. Ideea principa¬lă a acestei politici o constituie protecţia producţiei agrare in-terne, sporirea nivelului auto-asigurării cu producţie agrară.
Cele expuse mai sus ne per¬mit să concluzionăm că scopul strategic al reformei agrare este economia agrară cu mai multe sectoare, care funcţio¬nează pe baza mecanismelor de piaţă, de interacţiune a proprietarilor financiari, ai mijloacelor de producţie, ai producţiei fabricate în condi¬ţiile reglării şi susţinerii per¬manente de către stat a agri¬culturii.
Vorbind despre particulari¬tăţile agriculturii Moldovei trebuie să menţinem înzestra-rea ei cu fonduri şi surse ener¬getice care, practic, nu cedează indicilor analogici din ţările cu o agricultură puternic dez¬voltată. Astfel unităţile ener¬getice aplicate la lucrarea a o 100 ha de suprafaţă cultivabilă în anul 1988 în republică au constituit 722 cai putere, în timp ce în Ş.U.A. — 547. La 100 ha de suprafaţă arabilă revin 30,1 tractoare, în S.U.A. — 34,4. Menţionăm de asemenea că în Ungaria (una dintre cele mai dezvoltate ţări din Europa de Est din punct de vedere agrar) indicele la acest capitol e de 11, în România - 16. In acelaşi timp cota-parte substanţială în parcul de tractoare din republică o con-stituie tractoarele puternice, consumatoare de multă ener¬gie, orientate la producerea de mari proporţii. Putem zil¬nic critica politica nechibzuită a gigantomaniei care a atacat republica noastră, dar a igno¬rat realitatea — nu.
O altă particularitate a sec¬torului agrar al republicii noa¬stre constă în densitatea mare a populaţiei şi cota-parte con¬siderabilă (53 procente) a lo¬cuitorilor de la sate. In aceste condiţii colhozurile îndeplinesc o funcţie socială importantă - asigură populaţia cu ocupaţii permanente şi cu un salariu garantat, cu toate că astfel se menţine în mod artificial ni¬velul scăzut al productivităţii muncii în agricultură.
«Fermierizarea» grăbită va aduce inevitabil la o eliberare în ma¬să a lucrătorilor din sectorul agrar. Acest proces e natural şi progresist. Prin el au trecut toate ţările dezvoltate, însă în condiţiile noastre concrete eli¬berarea lucrătorilor va avea drept consecinţă un deficit al locurilor de muncă alternativă la sate, suprapopularea oraşe¬lor, ceea ce va conduce mai departe la acutizarea proble¬mei asigurării cu spaţiu loca¬tiv, la frînarea creării pieţei muncii, iar, prin urmare, şi la o încordare socială în conti¬nuare. A evita acest lucru e posibil numai promovînd o po-litică de stat activă privind crearea locurilor noi de mun¬că la sate, locuri care necesită o finanţare considerabilă tot din bugetul republicii.
Şi încă o particularitate. Ea e legată de psihologia popula¬ţiei faţă de schimbările apro¬piate. Cercetările sociologice în diferite raioane ale Moldo¬vei ne arată că majoritatea ce¬tăţenilor recunosc necesitatea trecerii la relaţiile de piaţă, dar... Tocmai acest «dar» ser-veşte drept paravan pentru declaraţii de tipul: «Noi sîntem pentru piaţă, dar fără proprietatea privată, fără pia¬ţa muncii, a capitalului» etc. Sondajele noastre arată că circa 30 la sută din respondenţi sînt gata să gospodărească în mod individual. Şi aceasta nu e atît de puţin du¬pă atîţia ani de ignorare com¬pletă a gospodăririi libere. Aceasta e suficient pentru în¬ceputul reformei, dar mai persistă îngrijorare pentru ac¬ţiunile celor care au o atitudi¬ne agresivă faţă de dorinţa oamenilor de a trăi mai avut, fie chiar şi pe contul propriei munci. Nu-s intîmplătoare ca¬zurile de distrugere a averii arendaşilor, violarea lor, samovolnicia reprezentanţilor administraţiei. Toate acestea au loc, practic, încălcîndu-se legea din cauza inactivităţii organelor de resort.
Pornind deci de la cele ex¬puse mai sus, reforma agrară nu trebuie efectuată pe calea distrugerii, ci a reorganizării formaţiunilor existente, creă¬rii structurilor paralele noi şi a mecanismelor economice şl juridice pentru apărarea tu¬turor subiecţilor ce practică diverse forme de gospodărire. Schimbările formaţiunilor ac¬tuale trebuie să prevadă, în primul rînd, reducerea la mi¬nimum a numărului întreprin¬derilor de stat în agricultură. Statutul de gospodărie de stat îl pot păstra numai unităţile de creştere a animalelor de prăsilă, a materialului semincer calitativ, staţiile experi¬mentale ale organizaţiilor şti-inţifice, gospodăriilor didactice.
Deci mecanismul relaţiilor economice trebuie orientat spre crearea posibilităţilor ca omul de la sat să poată alege: va deschide o gospodărie proprie, adică va deveni proprietar de tip fermier al atelierului de reparaţie, întreprinderii de deservire socială; va binevoi să devină coproprietar şi membru al unui colectiv mare - colhoz, întreprindere pe acţi¬uni; va fi lucrător liber anga¬jat, apărat de controlul de stat privind respectarea de către patron a tuturor cerinţelor fa¬ţă de condiţiile şi plata mun¬cii, asigurarea socială...
O atenţie deosebită trebuie acordată elaborării unui pro¬gram special întru susţinerea gospodăriilor ţărăneşti (de tip fermier), program care va in¬clude în sine condiţii avanta-joase de finanţare, impuneri, asigurare materială, prestare de servicii. Scopul urmărit de acest program trebuie să fie următorul: formarea şi conso¬lidarea uniunii de întreprinză¬tori agricoli, oameni care au păstrat în sine toate cele mai bune calităţi ale ţăranului moldovean, suficiente pentru crearea concurenţei structuri¬lor vechi; transformarea acti¬vă a colhozurilor şi a sovhozu¬rilor în întreprinderi de tip nou, dat fiind faptul că apari¬ţia concurenţilor puternici va pune în faţa lor problema sup¬ravieţuirii. Pentru aceasta e necesară independenţa econo¬mică deplină, eliberarea de cătuşele administrative...
Numai astfel vom crea o economie viabilă, cu mai mul¬te sectoare, bazată pe concu-renţa diferitor formaţiuni.
(Alexandr Muravschi, “Moldova Suverană”, 22 octombrie 1991)
Alexandr Muravschi