Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Parlamentului pachetul de amendamente constituționale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a înaintat Dumei de Stat pachetul de amendamente constituționale pe care l-a anunțat săptămâna trecută, în cadrul discursului despre starea națiunii.

Între altele, Putin propune eliminarea termenului „consecutiv” din articolul care precizează că un președinte nu poate servi mai mult de „două mandate consecutive” – articol care a forțat în 2008 și rocada Putin-Medvedev. Totodată, președintele propune să se stipuleze clar prioritatea legislației naționale față de legile internaționale și o reducere a prerogativelor președintelui, în favoarea parlamentului și a primului ministru.

Putin a format un grup de experți care să analizeze amendamentele constituționale și a promis că acestea vor fi supuse și unui „plebiscit”, fără a preciza sub ce formă.

După discursul din 15 ianuarie, premierul Dmitri Medvedev a anunțat demisia în bloc a guvernului său, pentru a-i permite președintelui să-și pună în aplicare strategia. S-a speculat că schimbările propuse ar fi gândite să-i permită lui Putin să-și păstreze influența pe scena politică și după încheierea actualului mandat (ultimul potrivit constituției) în 2024.
Вернуться назад