Forumul Educațional Municipal se va desfășura în Capitală

La Chișinău se va desfășura Forumul Educațional Municipal „Implicare pentru schimbare”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Chișinău, în contextul marcării Zilei Internaţionale a Educaţiei, transmite CURENTUL.

În cadrul întrunirii vor fi discutate politicile de sprijinire și dezvoltare a educației de calitate, celei incluzive, precum și promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții, destinate cetățenilor municipiului Chișinău.

Agenda Forumului este structurată pe 3 paneluri de discuții care vor aborda tematici privind coordonarea, influenţa şi implementarea procesului educaţional.

La reuniune sunt așteptați peste 200 de participanți: reprezentanții autorităților din sectorul public, mediul academic, partenerii de dezvoltare naţionali şi internaţionali (UNESCO, PNUD, UNICEF, Banca Mondială ş.a.), reprezentanți ai organizațiilor societății civile.

Forumul va avea loc în incinta Centrului de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”, din cadrul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, din str. Ion Creangă 1.
Вернуться назад