Fostul șef al Direcției Transport de la Primărie ar avea diplomă de studii falsă

Fostul șef al Direcției Transport a Primăriei Chișinău, Adrian Boldurescu, care și-a dat demisia acum patru zile, ar avea diploma de licență falsă. Rectorul Universității Tehnice susține că instituția nu i-a eliberat un asemenea act și că, de fapt, acesta a fost exmatriculat. Sunt niște aberații, a reacționat Boldurescu, scrie protv.md.

Adrian Boldurescu a fost înmatriculat la Facultatea Urbanism și Arhitectură, specialitatea „Inginerie si management în protecția mediului” în anul 2000, însă așa și nu a finalizat studiile, a spus rectorul UTM, Viorel Bostan.

„Diploma respectivă nu aparține UTM, nu a fost eliberată acestui cetățean. A fost înmatriculat în 2000 și exmatriculat în 2001, fiindcă nu se prezenta la studii”, a explicat Viorel Bostan.

Rectorul spune că nu știe cum a ajuns să-i fie eliberat actul, menționând că de acest lucru ar trebui să se ocupe poliția.

De partea cealaltă, Adrian Boldurescu a negat aceste informații. „Sunt niște aberații”, a spus el.

Acesta susține că a plecat din funcție pentru că are probleme de sănătate și urmează sa ajungă în România pentru un tratament.
Вернуться назад