Procuratura răspunde la denunțul lui Năstase, în care solicită verificarea surselor de venit ale lui Dodon: Nu avem competențe în domeniul supravegherii

Având în vedere multiplele solicitări de informații din partea presei, vizând denunțul Preşedintelui Platformei „DA”, Andrei Năstase, în care se solicită verificarea surselor de venit ale preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, sub aspect de îmbogățire ilicită, Procuratura Generală a publicat un comunicat.

Așadar, responsabilii susțin că – potrivit legislației în vigoare – Procuratura nu are competențe în domeniul supravegherii generale și control, respectivele atribuții fiind puse în sarcina altor organe specializate.

„Prin urmare, denunțul depus de Andrei Năstase, ca toate sesizările de acest gen, sunt transmise pentru examinare, conform competenței, către Autoritatea Națională de Integritate (ANI) – unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale și respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor”, se arată în comunicat.

În cazul în care, în rezultatul examinării denunțului, ANI va constata abateri de la lege, materialele vor fi transmise Procuraturii sau, după caz, Serviciului Fiscal de Stat pentru dispunerea măsurilor legale în consecință.

Amintim că denunțul Platformei Demnitate și Adevăr, semnat de 2000 de persoane, prin care se cere urmărirea penală a președintelui Igor Dodon, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție și îmbogățire ilicită, a fost depus la Procuratura Generală pe 23 ianuarie curent. Inițiativa apare urmare a materialului publicat de Ziarul de Gardă cu privire la vacanțele de lux ale președintelui Igor Dodon.

Totodată, vicepreședintele formațiunii, Alexandru Slusari, a expediat către Autoritatea Națională de Integritate și Serviciul Fiscal de Stat un demers prin care cere autosesizarea acestor instituții și verificarea cheltuielilor șefului statului pentru toate vacanțele de lux, raportate la declarațiile de venit ale familiei Dodon.
Вернуться назад