Refuzul Maiei Sandu de a participa la dezbateri cu Igor Dodon, este de fapt un refuz dat cetățenilor, a declarat Vlad Batrîncea. Reprezentantul candidatului independent la funcția de președinte Igor Dodon a declarat, într-o conferință de presă, că prin acest gest Maia Sandu a întors spatele cetățenilor care vor să audă răspunsuri la mai multe întrebări.
”Candidatul pretins european și democratic se teme de dezbateri. Atitudinea nu este față de Igor Dodon, ci față de cetățeni. Este mult mai confortabil să atace dur, decât să dea răspuns cetățenilor”, a declarat Batrîncea.
Reprezentantul lui Igor Dodon a amintit că staff-ul electoral a propus două dezbateri: la televiziunea publică și pe un teren neutru, unde să aibă acces toată mass-media. Inițial, Maia Sandu a acceptat dezbaterea pe teren neutru. Staff-urile celor doi candidați s-au înțeles și asupra locului, zilei și orei desfășurării acestora. Dezbaterea urma să aibă loc la ASEM, miercuri, ora 19:00.
”Oponenții au propus o companie care să asigure asistența tehnică și ne-au dat și costul de 90 de mii de euro. Am spus că această sumă este mare și am căutat altă ofertă, mult mai ieftină. După o pauză de trei zile, fără ca să răspundă la telefon și mesaje, astăzi, Maia Sandu iese la declarații și spune că nu va participa la dezbateri”, a declarat Batrîncea.
Potrivit lui Batrîncea, Maia Sandu a mințit cetățenii atunci când a afirmat că a acceptat dezbaterile din respect față de ei, iar refuzul ei înseamnă că nu-i mai respectă pe oameni.
Staff-ul electoral al candidatului independent a anunțat că Igor Dodon va participa la dezbaterile organizate de televiziunea națională, Moldova 1.