Meciul Moldova-Austria, dat peste cap: Cui aparține drona care a zburat deasupra terenului

Meciul de fotbal de pe stadionul Zimbru din Chișinău dintre selecționata Moldovei și cea a Austriei, din preliminariile Cupei Mondiale, a început cu jumătate de oră întârziere. O dronă care ar fi zburat deasupra terenului a pus în pericol desfășurarea partidei.

Arbitrul meciului, englezul Paul Tierney a trimis sportivii la vestiare, iar jocul a fost reluat la scurt timp, după ce drona a fost îndepărtată.

„Meciul Moldova – Austria a început acum, cu 30 minute întârziere din cauza că un copil, care se afla peste drum de stadion, se juca cu o dronă pe care o plana de asupra terenului de joc… În țara asta orice e posibil…” a scris pe o rețea de socializare Sandu Grecu, șeful Departamentului de comunicare al Federației Moldovenești de Fotbal.

În cele din urmă, cele două selecționate s-au confruntat aseară, iar austriecii au ieșit învingători, cu un scor 2 la 0. Golurile partidei au fost marcate în prelungirile celor două reprize.

În acest moment, după patru etape disputate, Moldova se află pe ultimul loc în grupa F, acumulând un singur punct.

Următorul meci al jucătorilor noștri va avea loc sâmbătă, 4 septembrie, împotriva Scoției. Partida se va disputa în deplasare.
Вернуться назад