Fostul primar al orașului Căușeni și actualul deputat democrat, Grigore Repeșciuc nu va mai putea arenda biroul din Primăria Căușeni, loc unde a activat circa 8 ani.
Spațiul a fost cedat noului primar ales, deși, Repeșciuc a decis anterior că va continua să folosească încăperea pentru întrevederi cu cetățenii, transmite NOI.md cu referire la agora.md.
După ce a pierdut alegerile locale din 20 octombrie pentru șefia primăriei Căușeni, deputat democrat Grigore Repeșciuc a decis să continue să arendeze spațiu și pe durata mandatului de deputat. Darea în arendă a fost aprobată de Consiliul orăşenesc. Deși Oficiul Teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a notat că decizia este ilegală, Grigore Repeșciuc și-a instalat pe ușă plăcuța cu orele de audiență. Deputatul motiva că acel birou este cunoscut oamenilor, deoarece acolo a stat 8 ani.
Primarul nou ales, Anatolie Donțu s-a pomenit în situația în care nu avea unde activa, încăperea fiind ocupată. Ulterior, pentru Moldova Curată,
Donțu a explicat că la cîteva zile după ce a preluat funcția, biroul a fost eliberat: „I-am dat două zile deputatului ca să muncească, adică să se întîlnească cu cetățenii în sala de ședințe a primăriei. Acum nu mai arendează nici un birou în primărie”.
La alegerile locale generale din toamna anului 2019, în turul II de scrutin, candidatul din partea Blocului ACUM, Anatolie Donțu, și candidat din partea Partidului Democrat, Grigore Repeșciuc au luptat pentru funcția de primar al orașului Căușeni. Potrivit rezultatelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, Donțu a acumulat 3.602 voturi, iar Repeșciuc - 2.499 de voturi.