Un candidat independent, reprezentantul Partidului Socialiștilor și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate ar avea cea mai mare susținere la alegerile parlamentare noi de la Hâncești, planificate pentru 15 martie, arată un nou sondaj realizat de compania „iData”.
Peste 20% dintre respondenți au declarat că ar vota un candidat independent, peste 15% ar susține candidatul socialiștilor, iar pentru Olesea Stamate, candidata PAS, ar votat peste zece la sută.
La distanță foarte mică de Stamate se află reprezentantul Platformei UNIREA, Dorin Chirtoacă, care ar lua 9,6% din voturi, iar candidatul Partidului Democrat Ion Mereuță ar fi votat de 4,1% dintre alegători.
Acestea sunt cifrele sondajului telefonic realizat pe un eșantion de 100 de persoane.
Pe de altă parte, răspunsurile unui grup de experți au fost incluse într-un alt clasament, care diferă esențial de topul făcut în baza răspunsurilor alegătorilor.
Candidatul PSRM și cel al PDM sunt în fruntea topului, la egalitate cu 30%, iar Olesea Stamate a obținut 25% în urma evaluării experților.
Sondajul a fost realizat în perioada 22-28 ianuarie, când erau cunoscuți mai puțini candidați care intenționează să lupte la parlamentare în circumscripția nr.38, de aceea în multe cazuri nu au fost incluse numele candidaților și a figurat doar partidul.
La telefon au fost chestionate 100 de persoane din 10 localități ale raionului Hâncești. Marja de eroare a sondajului este de 9,8%.
Compania „iData” intenționează să realizeze barometrul în fiecare lună până la alegerile prezidențiale din toamnă.