Republica Moldova va continua relațiile comerciale cu țările Uniunii Europene și va implementa Acordul de Asociere pentru a prelua practicile bune ale statelor UE. Totodată, țara noastră va restabili relațiile cu Federația Rusă și va păstra parteneriatele cu alte state. Declarația a fost făcute de către candidatul independent la funcția de Președinte, Igor Dodon, la postul public de televiziune.
„Noi continuăm implementarea Acordului de Asociere cu UE pentru a prelua lucruri bune care sunt în UE la capitolul social, combaterea corupției, justiție. În același timp trebuie să avem relații bune și cu alți parteneri strategici, doar așa Moldova poate să supraviețuiască. Noi o pondere mare de produse agro-alimentare exportăm în Federația Rusă. Da, ca pondere pe export de alte tipuri este UE pe locul 1, dar anul trecut aproape 240 mii tone de mere, fructe, am exportat în Rusia. Păstrăm acordurile cu UE dar restabilim, rămânem membri CSI, dezvoltăm parteneriatul cu Federația Rusă, suntem observatori la Uniunea Eurasiatică, avem parteneriate strategice cu Turcia și Ungaria.
Acolo unde este interesul cetățeanului, producătorului autohton, noi vom merge și ne vom înțelege”, a declarat Igor Dodon.